Economie

Se scumpesc lucrările de construcţii

Veste proastă pentru clujenii care au obţinut anul acesta autotizaţie de construire: preţurile în construcţii vor creşte în perioada următoare.


Economie

Euro rămâne sub 4,39 lei

Leul a avut o nouă zi liniștită, în care cursul euro s-a menținut sub pragul de 4,39 lei, în a cincea şedinţă consecutivă.


Social

Pensionari mai puţini, pensii mai mari

Numărul mediu de pensionari a scăzut, în primul trimestru din acest an, cu 58.000 de persoane de față de același trimestru al anului precedent.
Numărul mediu de pensionari a scăzut, în primul trimestru din acest an, cu 58.000 de persoane de față de același trimestru al anului precedent.



Economie

Câştigul mediu a crescut în decembrie cu 6,7% faţă de luna anterioară

Câştigul salarial mediu net a crescut în decembrie, faţă de luna anterioară, cu 110 lei (6,7%), la 1.760 lei, ca urmare a acordării de prime, cele mai mari câştiguri, de 4.515 lei, fiind înregistrate în intermedieri financiare, iar cele mai mici, 940 lei, în hoteluri şi restaurante, potrivit INS.


abonare newsletter
banners