Zeci de percheziții desfășurate, luni, în județul Timiș și alte zone din țară pentru destructurarea unei rețele infracționale de trafic de migranți, coordonată din capitala Irakului.
Cel puţin 100 de persoane au murit şi alte 150 au fost rănite într-un incendiu nocturn în timpul unei nunţi care avea loc într-o sală de festivităţi din nordul Irakului.
Controversatul regizor American Oliver Stone consideră România „mai întunecată și mai secretă” decât restul țărilor din Europa de Est și susține că președinții SUA sunt „împotriva oricăror reforme”, iar penitenciarele americane sunt „mult mai rele decât cele din China și Rusia”.
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au descoperit 29 de migranţi ascunşi într-un TIR încărcat cu piese auto, verificat pe autostradă înainte de a ieşi din ţară.
Un medic rezident clujean, în vârstă de 27 de ani, a fost voluntar timp de trei săptămâni într-un spital din Irak, unde a tratat refugiaţii din Mossul, răniţi de gloanţe sau explozii. Experienţa l-a marcat şi l-a făcut să îşi schimbe percepția asupra vieții.
Poliţiştii de imigrări din Cluj, în urma acţiunilor întreprinse, au depistat trei cetăţeni străini din Irak, care nu au părăsit teritoriul României la expirarea perioadei legale de şedere.
Comunitatea internațională ar trebui să facă tot ce poate pentru ca în Siria să se instaleze pacea, astfel încât "să nu mai trebuiască să plece valuri, valuri de musulmani de acolo", a declarat, duminică, la Alba Iulia, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Andrei Andreicuț, care a susținut că etosul Europei nu trebuie să se schimbe.
Primul comandant al contingentului românesc care a călcat în Iraq este colonelul Petru Pah. El a condus Batalionul 811 Infanterie „Dragonii Transilvani” din Dej în misiunea „Antica Babilonia” din Irak, începând cu data de 17 iulie 2003, fiind prima misiune la care a participat.