O şcoală acreditată de Ministerul Învăţământului din Italia urmează să fie deschisă la Cluj, proiectul fiind dedicat copiilor românilor care doresc să se reîntoarcă acasă din Peninsulă.
Guvernul de la Roma va acorda o alocaţie cetăţenească de până la 780 de euro persoanelor care trăiesc în Italia sub pragul sărăciei, inclusiv imigranţilor care au un permis valid de şedere şi locuiesc în această ţară de cel puţin zece ani, informează presa italiană.
Omul de afaceri Ioan Bene, condamnat de Curtea de Apel Cluj la 3 ani şi 8 luni de închisoare pentru dare de mită în dosarul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, execută pedeapsa în Italia, conform legilor din această ţară, în libertate supravegheată.
“Metroul din Brescia poate fi model pentru Cluj-Napoca”. Așa își începe viceprimarul Dan Tarcea o postare pe Facebook în care arată că orașul din Italia, cu mai puțini locuitori decât Cluj-Napoca, are metrou.
Marea Britanie este, pentru al doilea an consecutiv, destinaţia preferată a românilor care pleacă în străinătate, având în vedere că şi în 2015 circa 55.000 de emigranţi români (adică 28% din totalul celor care au plecat în 2015) au ales Marea Britanie.
Omul de afaceri Ioan Bene, condamnat la 3 ani şi 8 luni de închisoare pentru dare de mită în dosarul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, şi dat în urmărire internaţională, a fost identificat de poliţiştii italieni lângă Roma.
Naţionala masculină de baschet a României a fost surclasată de echipa Italiei, cu scorul de 101-50 (35-12, 12-13, 29-11, 25-14), luni seara, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în Grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale FIBA 2019.