Din cauza temperaturilor negative înregistrate în cursul nopții de luni spre miercuri, mai multe drumuri judeţene au fost afectate de polei. Peste 100 de tone de material antiderapant a fost folosit pe drumurile județene din Cluj, dar niciunul nu este blocat sau închis.
Peste 600 de tone de material antiderapant a fost folosit pe drumurile județene ale Clujului, dar niciunul nu este blocat sau închis. Șoselele au fost afectate de polei.
După o săptămână în care temperaturile au fost apropiate de cele normale pentru această perioadă, meteorologii anunță lapoviță și ninsoare în zona Transilvaniei spre finalul lunii noiembrie.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de vreme deosebit de rece, vânt puternic, precum și ninsoare și lapoviță la munte. Avertizarea, valabilă până joi la ora 10.00.
La Cluj se anunță patru zile pline de ninsoare și lapoviță, începând din noaptea dintre duminică și luni. Într-un final s-ar putea să se așeze zăpada peste Cluj.
Vremea se schimbă radical în toată ţara, în weekend. Ploi puternice cuprind regiunile sudice, iar un val de aer rece aduce temperaturi scăzute şi polei.