Vineri seara, conducerea Prefecturii Cluj a transmis concluziile la care a ajuns după analizarea hotărârii de Consiliu Județean prin care Mihai Seplecan a fost demis din funcția de președinte al forului județean și hotărârii prin care a fost numit un președinte nou.
Liberalul Marius Nicoară, “în calitate de senator al României și fost președinte al Consiliului Județean Cluj”, atrage atenția că atacurile împotriva aeroportului clujean sunt absolut nejustificate.
Anul care se încheie a adus în politica românească schimbarea unui guvern și înlocuirea cu unul tehnocrat. A fost totodată anul în care mulți politicieni s-au aflat în vizorul DNA. La Cluj, scena politică a fost marcată de anunțarea unor intenții de candidaturi la alegerile locale de anul viitor și de scandalul excluderii lui Mihai Seplecan din PNL. În 2015, Clujul a dat și un vicepremier în Guvernul Cioloș: sociologul clujean Vasile Dîncu.
Câţi politicieni ştiau despre diploma falsă/falsificată a preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj? Iar dacă ştiau, aşa cum se conturează tot mai vizibil, de ce au tăcut atâta vreme? Ca să îl ţină „din scurt” pe imaturul politic Mihai Seplecan?
Colegiul Director Judeţean (CJD) al PNL Cluj a validat, vineri seară, prin vot, decizia Biroului Politic Judeţean (BPJ) al PNL Cluj de excludere din partid a preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Mihai Seplecan.
Dezbaterea referitoare la necesitatea construirii unui terminal intermodal pentru transport rutier-feroviar-aerian la Aeroportul Internaţional din Cluj-Napoca, programată să aibă loc joi la Primăria Cluj-Napoca a fost amânată pentru 26 noiembrie după ce prefectul judeţului, Gheorghe Vuşcan, a intervenit pe lângă Ministerul Transporturilor, CNADNR şi CFR.