Licitația pentru metroul din Cluj, suspendată în urmă cu câteva zile, va continua în această toamnă, a transmis primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.
UMB oprește lucrul pe toate șantierele, potrivit Asociației Pro Infrastructură. Antreprenorul a luat o decizie fără precedent: începând de luni, 11 iulie 2022, nu își va mai chema oamenii la muncă.
Un bărbat în vârstă de 37 de ani a murit, sâmbătă, după ce a fost prins sub un palet cu materiale de construcţii în incinta unei societăţi comerciale din Cluj-Napoca. ITM Cluj a declanşat o anchetă în acest caz de accident de muncă.
Conducerea Companiei de Drumuri a dispus în ultimele luni mai multe acţiuni inopinate de control în urma cărora au fost identificate o serie de neconformităţi.
Poliţiştii din Braşov fac, joi dimineaţă, mai multe percheziţii la sediile a cinci firme care vând materiale de construcţii şi la locuinţele administratorilor acestora, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproximativ 7 milioane de lei, opt persoane urmând să fie duse la audieri.
Clujul a înregistrat un nivel al cererii de materiale de construcţie pentru zidărie mult şi peste valorile de dinainte de criză, din vara anului 2008, iar acest lucru nu se va încheia nici în acest an, spune, într-un interviu pentru wall-street.ro, directorul producătorului de materiale de construcţii Cemacon, Liviu Stoleru.