În urma investigațiilor efectuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, au fost identificați patru tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, din Cluj-Napoca și Baciu, bănuiți de sustragerea a trei autovehicule și conducerea acestora pe raza municipiului Cluj-Napoca.
Media minorilor care au fost trimiși în judecată pentru infracțiuni împotriva persoanei a crescut simțitor în ultimii 10 ani, iar județul Cluj are printre cei mai mulți copii sub 18 ani care au încălcat legea.
Peste 360 de minori au fost condamnaţi, de la începutul anului până în prezent, cei mai mulţi, respectiv 94, fiind găsiţi vinovaţi pentru furt calificat, potrivit unei centralizări a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
Preotul Cristian Pomohaci, acuzat de racolare de minori în scopuri sexuale, a depus o cerere de autosupendare din preoţie, invocând motive medicale, a declarat, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.
Poliţiştii au depistat o conducătoare auto, sub influenţa alcoolului, care transporta 4 minori, pe raza oraşului Huedin. În urma opririi, aceasta nu a respectat indicaţiile poliţiştilor, continuându-şi deplasarea.