Peste 400 de militari ai Batalionului 811 Infanterie „Dragonii Transilvani” din Dej au plecat în această dimineaţă în Afganistan în cadrul misiunii NATO numită „Resolute Support”.
Un autocar care transporta peste 60 de copii a rămas înzăpezit ieri dimineaţă în localitatea Beliş. Zeci de poliţişti şi mai multe echipaje SMURD s-au deplasat în zonă pentru salvarea acestora.
Primul comandant al contingentului românesc care a călcat în Iraq este colonelul Petru Pah. El a condus Batalionul 811 Infanterie „Dragonii Transilvani” din Dej în misiunea „Antica Babilonia” din Irak, începând cu data de 17 iulie 2003, fiind prima misiune la care a participat.
Suporterii Universității Cluj se solidarizează cu familiile militarilor care au decedat în accidentul aviatic, din data de 21 noiembrie, de lângă Sibiu, și organizează un eveniment caritabil pentru a sprijini familiile.
Forţa combatantă a NATO (ISAF) urma să-şi coboare steagul la cartierul general din Kabul, duminică, după 13 ani de război în Afganistan, într-o ceremonie care marchează retragerea sa definitivă dintr-o ţară devastată în continuare de o insurecţie violentă.