Selecţionata României întâlneşte echipa Spaniei, miercuri, pe Stadionul Steaua din București, în prima zi a Campionatului European de fotbal Under-21 din România şi Georgia.
Naţionala de fotbal a României a terminat la egalitate cu selecţionata Kosovo, 0-0, vineri seara, pe Stadionul „Fadil Vokrri” din Prishtina, în Grupa I a preliminariilor EURO 2024.
Ermal Krasniqi, a fost convocat la naționala statului Kosovo pentru meciurile cu România și Belarus, din grupa de calificare la EURO 2024. Jucătorul va juca împotriva colegilor de la CFR Cluj, convocați la naționala României.
Ajuns la 33 de ani, Alexandru Chipciu este unul dintre oamenii de bază de la Universitatea Cluj, iar evoluțiile mijlocașului l-au convins pe Ioan Ovidiu Sabău.
Nici nu știm cum e mai bine și de ce să ne bucurăm, că a luat sfârșit (încă) o campanie eșuată de calificare a Naționalei de fotbal a României sau că începe o nouă campanie, cu noi speranțe și iluzii că, în sfârșit, va fi altfel. Sigur că, în egală măsură, am avea motive să ne întristăm în fața acestei situații. Până una-alta, să rămânem cu picioarele pe pământ și să vedem care e situația.