Rezistența la insulină crește semnificativ riscul de a dezvolta diabet. Partea și mai proastă este că ai putea să fii rezistent la insulină ani în șir, fără să știi, pentru că simptomele sunt vagi sau lipsesc cu desăvârșire.
Un antreprenor de 53 de ani, care suferea de obezitate și a ajuns la spital din cauza palpitațiilor, a reușit să slăbească peste 70 de kilograme în doi ani.
Somnul neregulat crește riscul de hipertensiune, diabet, colesterol ridicat şi obezitate și poate produce demență. De ce e important să avem un program regulat de somn?
Dieta carpato-danubiană are beneficii superioare regimului mediteranean, devenit foarte popular pe continent în ulimii ani, însă prea puțini știu ce este aceasta și care sunt alimentele care trebuie consumate.
Peste un miliard de persoane la nivel global sunt considerate în prezent obeze, afecţiune asociată cu un risc crescut pentru numeroase probleme de sănătate, potrivit unor estimări actualizate realizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).