Rata de părăsire timpurie a școlii în România s-a redus la 15,3% în 2019, de la 19,1% în 2015, potrivit datelor Eurostat publicate recent. Este cea mai amplă scădere (-3,8%) a acestui indicator înregistrată la nivelul celor 27 de state ale Uniunii Europene, în perioada ultimilor 5 ani.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care prevede obligativitatea organizării în unităţile şcolare, cel puţin o dată pe semestru, a unor programe de educaţie pentru viaţă şi pentru sănătate, inclusiv educaţie sexuală pentru copii.
Teleșcoala debutează luni, 16 martie, la ora 9 dimineața pe TVR 2, pe TVR+ și pe canalul de YouTube al TVR. Profesorii vor preda lecții de română și matematică la televizor.
Reducerea cu 5 a numărului de ore pe săptămână pentru gimnaziu și liceu trebuie să “curețe” curriculumul de temele inutile: în programa școlară obligatorie să rămână numai temele din programa de examen, care oricum formează și acum “curriculumul din capul elevului”, sunt câteva dintre propunerile fostului ministru al Educației clujean, Mircea Miclea.
Ministrul Educaţiei, Valentin Popa, a cerut directorilor şi inspectorilor şcolari să meargă în inspecții inopinate la ore, după ce, susține acesta, veniturile nete ale profesorilor s-au dublat în ultimii ani, motiv pentru care ministerul de resort este acum în măsură să solicite o creştere a calităţii actului educaţional din învăţământ.