Motocicliștii au „invadat” străzile din Cluj-Napoca. Zeci de motoare au defilat împreună până la Gilău unde are loc ediția cu numărului 24 a adunării motocicliștilor din România.
Defilarea militară cu ocazia marcării a 77 de ani de la victoria sovietică împotriva Germaniei naziste în timpul celui de-al doilea Război Mondial, prezidată de preşedintele rus Vladimir Putin, a început luni în Piaţa Roşie din Moscova.
Rușii vor să organizeze o „paradă a prizonierilor” la Mariupol, cu ocazia zilei de 9 mai, când în Rusia este celebrată Ziua Victoriei împotriva nazismului. Astfel, 2.000 de civili vor fi îmbrăcați în uniforme ale armatei ucrainene.
Un incident mai... neobișnuit, jenant chiar, a avut loc înainte de parada militară de 1 decembrie, în București, când un jandarm a încercat să urce pe cal, însă nu a reușit, căzând în cele din urmă.
Ziua Naţională a României va fi sărbătorită marţi în ceremonie restrână, fără public, la Piața Arcului de Triumf din Capitală. Cum va fi celebrată la Cluj?
Starea de alertă va fi prelungită printr-o Hotărâre de Guvern, care va fi adoptată la jumătatea lunii noiembrie și care va reglementa modul în care va fi marcată Ziua Națională a României.
Artificii roșii, galbene și albastre au luminat cerul Clujului, de 1 Decembrie, după parada militară din centrul oraşului. Pe clădirea Cercului Militar a fost arborat un tricolor de mari dimensiuni.