Poliţiştii clujeni au aplicat în ultimele două zile peste 700 sancţiuni contravenţionale şi zeci de şoferi au rămas pietoni într-o acţiune fulger pe drumurile din judeţ în vederea creşterii gradului de siguranţă publică.
Un bărbat, de 39 de ani, din municipiul Turda, județul Cluj, a fost depistat de polițiștii din cadrul I.G.P.R. - Biroul de Poliție Autostrada Transilvania, în timp ce circula cu viteza de 201 km / h.
Poliţiştii au reţinut 24 permise de conducere şi au aplicat 490 sancţiuni contravenţionale, dintre care 370 privind circulaţia pe drumurile publice. Zeci de şoferi s-au ales cu dosare penale după ce s-au urcat la volan morţi de beţi.
Aproape 350 de şoferi au rămas fără permise într-o singură zi, iar alţi peste 7.000 au fost amendaţi, cei mai mulţi pentru că au condus cu viteză, pentru că au depăşit prin locuri nepermise sau pentru că s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice, potrivit Poliţiei Române.
Şeful Poliţiei Autostrăzi, Carol Vârnă, a fost schimbat din funcţie, iar fostul şef al Direcţiei Rutiere Lucian Diniţă şi adjunctul Constantin Tătuc au primit amânare la promovarea pe o funcţie superioară, în cazul ofiţerului Augustin Căpâlnaş, prins cu permis de conducere fals.
Un tânăr de 29 de ani din Cluj-Napoca a fost depistat de poliţiştii din cadrul I.G.P.R. – Biroul de Poliţie Autostrada Transilvania, în timp ce circula cu viteza de 208 km/h.
Viteza şi alcoolul puteau să-i fie fatale unui tânăr de 20 ani. Două persoane au ajuns la spital din cauza inconştienţei acestuia după ce maşina în care se afla a derapat, a intrat pe contrasens şi s-a izbit violent de un alt autoturism condus regulamentar din sens opus.
Şeful Poliţiei Rutiere, comisarul şef Lucian Diniţă, a fost înlocuit din funcţie miercuri, atribuţiile sale fiind preluate temporar, până la numirea unui alt şef, de adjuncţii Costin Tătuc şi Cristian Crai, au declarat oficiali din Poliţia Română.