Un tânăr din Cluj a povestit, pe rețelele de socializare, că a fost amenințat pe o stradă din Cluj de un alt participant la trafic. El a cerut sfatul altor șoferi pe un grup de profil.
Andrei Maxim a fost învestit miercuri în funcția de consilier județean, după demisia lui Călin Ovidiu Cosma. Calitatea sa de membru al PMP Cluj este însă contestată.
Plângerea civilă pentru viol împotriva fotbalistului portughez Cristiano Ronaldo, depusă de un fost model american în Statele Unite, a fost respinsă de o judecătoare.
Printr-o petiție, un clujean solicită Consiliului Local să se modifice regulamentul privind normele de conduită în mijloacele de transport în comun, regulament ce a intrat în vigoare în urmă cu puțin timp.
Emanuel Ungureanu cere DNA să verifice dacă fosta șefă Tarom sau ministrul Transporturilor au încercat să împiedice deplasarea sa cu avionul la București în săptămâna moțiunii de cenzură.
Alianţa 2020 USR PLUS anunţă, într-un mesaj postat pe reţelele de socializare, că va depune plângere la Poliţie pentru folosirea ilegală a identităţii formaţiunii de către persoane care răspândesc pliante cu un mesaj referitor la obligativitatea avortului.
Clujenii reclamă că de mai bine de o lună gunoiul stă neridicat în centrul oraşului. Ei spun că au făcut plângeri atât la primăriei, cât şi la firma responsabilă de ridicarea resturilor menajare, fără succes însă.