Emil Boc afirmă că România este singura ţară care încă mai funcţionează după legi din vremea regimului comunist, iar reforma administrativ-teritorială a ţării nu va putea fi oprită şi că se va face mai devreme sau mai târziu.
Comisarul european pe Politică Regională Corina Creţu şi-a prezentat, vineri, pe blogul său, echipa cu care va lucra din care fac parte trei români. Din echipa ei face parte și Ioana Rus, nepoata ministrului Ioan Rus dar și alți doi români: Dragoş Bucurenci, fost jurnalist şi Gabriel Onaca, fost secretar de stat în MFE.
Germania și Belgia vor obține două dintre cele mai puternice posturi în viitoarea Comisie Europeană, Comerțul și Reglementarea Competiției în timp ce România va primi Politica Regională, potrivit unei versiuni a distribuirii portofoliilor pentru noul executiv al UE obținută de agenția Reuters.
Europarlamentarul PSD Corina Creţu a fost confirmată de preşedintele desemnat al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, drept propunerea României pentru funcţia de Comisar European, în detrimentul actualului comisar pentru Agricultură, Dacian Cioloş.