O spun din capul locului, PLUS și USR sau USR-PLUS sunt partide care au nevoie de a fi conduse bine de aici înainte pentru a mai avea o șansă de a câștiga (în) alegeri, a conta cu adevărat și a nu cădea în irelevanță.
Niciun sistem politic nu este perfect (știm asta), democrația s-a dovedit cel mai puțin imperfect dintre toate („cel mai rău dintre regimuri, cu excepţia tuturor celorlalte”, cum zicea W. Churchill), iar democrația reprezentativă dă mari rateuri, mai ales în perioade de criză. Exemplele pot fi luate aproape de oriunde, din istorie și geografie.
De la europarlamentare încoace, Dacian Cioloș a început să devină, tot mai apăsat (în ultima vreme), inamicul public numărul unu pentru lumea politică românească.
Cel mai recent studiu al scenei politice ar trebui să îi convingă pe majoritatea politicienilor să iasă "la pensie". Iar pe majoritatea românilor cu scaun la cap, să emigreze!
Scriitorul Mircea Cărtărescu afirmă că se implică în viața comunității pur și simplu ca om și subliniază că nu va face politică, pentru că nu se vede înregimentat ca o rotiță într-un astfel de mecanism, trăind doar pentru a scrie.
Săptămâna trecută am trecut prin cea de-a patra criză politică majoră, la nici zece luni de guvernare a PSD (și a aliaților). Prima a fost când liderul partidului câștigător în alegeri (Liviu Dragnea), fără să spună cuiva (din partid), fără să întrebe pe cineva (dintre aliați), a făcut o propunere de premier inacceptabilă (Sevil Shhaideh), fiind refuzat, pe drept cuvânt, de președintele Klaus Iohannis (acum înțelegem și mai bine de ce). Am numi-o criza lui „am câștigat, facem ce vrem!”.
Întrebat, joi, la Cluj-Napoca, la o dezbatere organizată de Facultatea de Studii Europene a UBB, care sunt planurile sale personale în perioada următoare, Dacian Cioloş a spus că toată lumea întreabă dacă intră în politică sau nu și în ce partid merge, aspecte care nu sunt esențiale acum.
