Sporul natural al populaţiei României a continuat să fie negativ şi în octombrie, cu un minus de 2.780 de persoane, în comparaţie cu datele din octombrie 2018, când s-a înregistrat un minus de 7.478 de persoane, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS), publicat marţi.
România ar putea pierde 40% din populație, în special cea activă, în scenariul în care migrația intra-UE s-ar dubla. Asta arată cel mai recent raport al Comisiei Europene.
România va suferi, până în anul 2050, cea mai mare scădere a populației din întreaga lume. Vom fi mai puțini cu circa 4.39 milioane de persoane, conform Population Reference Bureau (PRB), o organizație americană nonprofit specializată în statistici privind mediul, sănătatea și populația mondială.
România, în anul Centenarului, se confruntă cu cel mai mare dezastru demografic de până acum. Datele arată că în fiecare oră populaţia scade cu 5 români, iar unde nu scade, pleacă, deoarece suntem pe locul doi la migraţie. În acest condiţii se pune întrebarea cine va fi aici peste alţi 100 de ani.
Până când ne vom maturiza (ca stat, țară, națiune), până când vom identifica și aplica (popor și conducători) un model propriu de existență și creștere, rămâne să ne luăm după alții și să ne comparăm cu ei. Și să fim serioși, n-am fost niciodată nici foarte inventivi, nici foarte consecvenți, nici (tot timpul) foarte norocoși (în istorie) în a găsi cele mai bune căi și cele mai bune modele de coexistență.