Marine Le Pen și Emmanuel Macron sunt cei doi candidați la alegerile prezindențiale din Franța.
Preşedintele în funcţie, Emmanuel Macron, şi candidata de extremă-dreapta Marine Le Pen s-au calificat în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Franţa, ce va avea loc pe 24 aprilie.
Medicul român Radu Lupescu, stabilit în Franța, a primit luni Ordinul Național Al Meritului. Decorația i-a fost conferită de președintele Franței, Emmanuel Macron, pentru munca sa în lupta cu pandemia de Covid-19.
Cancelarul german Angela Merkel a declarat sâmbătă, înaintea unei vizite în Franța, că va discuta cu președintele francez, Francois Hollande, despre construirea unei rețele de comunicare europene pentru a evita ca e-mail-urile și alte date să treacă prin Statele Unite, relatează Reuters.
Apartamentul din Paris în care preşedintele Francois Hollande se întâlnea în secret cu actriţa Julie Gayet a aparţinut unor lideri interlopi care au legături cu mafia din insula franceză Corsica, afirmă surse citate de ziarul Le Monde.
Preşedintele Traian Băsescu i-a transmis, duminică, un mesaj preşedintelui Franţei, François Hollande, în care îşi exprimă profunda compasiune, în urma răpirii şi executării, sâmbătă, la Kidal (Mali), a doi jurnalişti francezi ai Radio France International (RFI).