Un miting de amploare are loc duminică în centrul Chișinăului pentru a susține drumul european al Republicii Moldova. Adunarea „Moldova Europeană” a fost inițiată de președinta Maia Sandu, iar la eveniment a participat și lidera Parlamentului European, Roberta Metsola.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, după întâlnirea cu omologul său moldovean, Nicolae Timofti, că i-a promis acestuia că va susţine ca în cel mai scurt timp "Republica Moldova să primească un orizont de timp, o perspectivă", ca Republica Moldova să devină membră a Uniunii Europene.
Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a declarat marţi în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Chişinău că a luat cunoştinţă de declaraţiile Sovietului Suprem al Transnistriei, calificând aceste acţiuni drept "contraproductive".
Preşedintele R. Moldova, Nicolae Timofti, a declarat marţi în cadrul unei conferinţe de presă că va veni miercuri în România, pentru a discuta cu omologul său român, Traian Băsescu.