Numărul europenilor care afirmă că se confruntă cu probleme de sănătate mintală a crescut în timpul pandemiei de COVID-19, dar și după ridicarea restricțiilor.
Papa Francisc a declarat sâmbătă că va fi nevoit din cauza vârstei sale avansate şi a durerilor la genunchi să reducă ritmul deplasărilor, menţionând chiar posibilitatea de a demisiona.
Municipiul Câmpia Turzii, unul dintre cele mai puternic industrializate din regiune în perioada comunistă, se confruntă în prezent cu mai multe probleme și deficiențe.
Proiectanții au identificat o serie de „piedici” care ar putea apărea pe parcursul realizării magistralei de metrou, însă masivul de sare din zona străzii Aurel Vlaicu - podul IRA nu ar mai fi o problemă.
Persoanele care au avut COVID-19 au un risc de două ori mai mare faţă de ceilalţi să dezvolte ulterior o embolie pulmonară sau probleme respiratorii, potrivit unui studiu al autorităţilor sanitare americane.