În urma celor 14 percheziții efectuate joi, de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate, în județele Cluj și Vâlcea, anchetatorii au ridicat 28020 de euro, 11130 de lei, 6025 de lire sterline, 100 de franci elvețieni și 4 ceasuri de lux.
O fată de 19 ani dintr-o comună din Cluj, care provine dintr-o familie dezorganizată, a fost păcălită de o prietenă de familie să meargă în Italia pentru a fi menajeră. În cele din urmă, aceasta a fost pusă să se prostitueze.
La data de 19 decembrie, pe raza municipiului Cluj-Napoca a fost organizată o amplă acțiune cu efective mărite, sub coordonarea Poliției municipiului Cluj-Napoca, Secția 6 Poliție.
Polițiștii au organizat, ieri, o acțiune cu efective mărite pe Calea Turzii și pe străzile adiacente, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică şi pentru descurajarea prostituției.
Polițiștii au oprit trei bărbați bănuiți că ar fi obligat trei tinere să se prostitueze. Doi dintre ei au fost arestați preventiv, iar față de al treilea a fost dispusă măsura controlului judiciar.
Tarifele practicate de fetele care îşi vindeau trupul în perioada interbelică variau de la un preţ derizoriu, cât un bilet la cinema şi până la preţuri exorbitante, cât trei salarii medii pe economie. Rozika era preferata unui celebru politician român din acea perioadă.
Peste 1000 de şoferi au fost amendaţi după ce au parcat în sensuri giratorii, pe trecerile de pietoni sau în staţiile CTP. Nici cei care au parcat pe trotuar nu au scăpat de ochii poliţiştilor locali.