PSD Cluj a sesizat la Inspectoratul de Poliție Județeană că în mai multe comune din județ ar exista un număr mare de vize de flotant, existând suspiciuni cu privire la fraudarea alegerilor locale.
Vicepreşedintele PSD Gabriel Zetea a anunţat, sâmbătă, la finalul unei şedinţe cu liderii organizaţiilor PSD din Transilvania, că filialele din Ardeal îi solicită preşedintelui formaţiunii, Liviu Dragnea, convocarea unei şedinţe a CExN pentru „a clarifica eventualele nemulţumiri” din partid.
Iniţiativa „Fără penali în funcţii publice” a strâns un milion de semnături, de două ori mai multe decât cele necesare, şi urmează să ajungă în dezbaterea Parlamentului. Reprezentanţii coaliţiei PSD - ALDE anunţă de pe acum că nu are nicio şansă să fie adoptată şi să devină lege. O opinie susţinută şi de parlamentarii UDMR.
PSD a votat vineri lista cu miniştri ai Guvernului Dăncilă şi a modificat structura executivului, aceasta fiind cu patru vicepremieri, dintre care unul pentru implementarea parteneriatelor internaţionale ale ţării. La finalul şedinţei, premierul desemnat Viorica Dăncilă a anunţat care vor fi miniştrii cabinetului său. În total, 17 posturi din 28 de ministere au nume noi.
Moţiuea de cenzură a PNL, intitulată "PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă", va fi supusă dezbaterii şi votului plenului reunit al celor două Camere, joi, de la ora 11, liberalii organizânt în acelaşi timp o manifestaţie în faţa Palatului Parlamentului.
În chiar primul comentariu al alegerilor parlamentare din 11 decembrie (făcut la un post de televiziune), am spus un lucru care a stârnit oarecare nedumerire și neîncredere. Am zis atunci că prea marea diferență dintre primul partid (45% din voturi, PSD) și al doilea (20%, PNL) va dezechilibra complet viața politică românească și va fi sursa unor nesfârșite tensiuni.