Actualitate

Gâlceava si instabilitatea de la Consiliul Judeţean duc la pericolul pierderii de fonduri europene

Societatea Drumuri şi Poduri Judeţene Cluj (DPJ), constructorul drumului turistic Răchiţele-Ic Ponor, acuză Consiliul Judeţean Cluj de o “birocratizare excesiv㔺i o lipsă de asumare a responsabilităţilor ce îi revin în derularea proiectului de modernizare a drumului Răchiţele-Ic Ponor, după ce instituţia nu a plătit nici un leu, de mai bine de două luni, pentru lucrările efectuate la proiectul derulat cu fonduri europene în valoare de 4,7 milioane lei din totalul de 13,324 milioane lei.



Actualitate

Directorul RAADPP: Finanţarea europeană pentru Răchiţele-Ic Ponor se va pierde. Acuzaţii grave la adresa funcţionarilor din CJ: Au întins proiectul pentru că lunar le veneau beneficii

Directorul RAADPP Cluj Mircea Avram a lansat luni acuzaţii grave la adresa fostei echipe de implementare a proiectului privind modernizarea drumului turistic Răchiţele-Ic Ponor pe care a acuzat-o că a “întins proiectul pentru că lunar ne veneau nişte beneficii”. Avram i-a numit pe funcţionarii publici din Consiliul Judeţean “incompetenţi” şi spune că este un lucru cert că judeţul Cluj va pierde finanţarea europeană pentru că nimeni nu-şi mai asumă finalizarea lucrărilor. "Este un lucru grav şi periculos", mai spune Avram.


Actualitate

Seplecan semnează ordinul de începere a lucrărilor la drumul Răchiţele-Ic Ponor. Vor fi gata lucrările până în noiembrie?

Cu toate că licitaţia pentru finalizarea drumului turistic de la Răchiţele-Ic Ponor a fost adjudecată încă din luna mai, abia mâine, la jumătatea lunii iulie, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan, va semna ordinul de începere a lucrărilor. Cauza întârzierii a constituit-o finalizarea unei expertize a DNA. Lucrările ar trebui finalizate în luna noiembrie. Acest proiect este unul din multele proiecte ratate ale CJ Cluj, cu numeroase nereguli şi cu o expertiză care arată că tot ce s-a făcut până acum pune în pericol siguranţă rutieră şi pietonală, experţii propunând inclusiv demolarea a ceea ce s-a construit. Pagubele vor fi suportate de Consiliul Judeţean Cluj.

Actualitate

CJ Cluj afirmă că a câştigat procesul cu MBS Group, firma care trebuia să se ocupe de modernizarea drumului Răchiţele-Ic Ponor

Curtea de Apel Cluj a admis apelul Consiliului Judeţean Cluj împotriva sentinţei civile pronunţată de Tribunalul Cluj, după ce MBS Group, liderul Asocierii câştigătoare a contractului privind modernizarea drumului Răchiţele-Ic Ponor, a dat în judecată Consiliul Judeţean Cluj. Preşedintele CJ Cluj, Mihai Seplecan, spune că nu va emite ordinul de începere efectivă a lucrărilor cu noua firmă care a câştigat licitaţia la acest drum până când DNA nu va face o expertiză care să indice cine se face vinovat de situaţia de acolo.

Ultimele Stiri

abonare newsletter
banners