Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că 1.800 de posturi de funcționari publici și contractuali vor fi eliminate din instituțiile aflate în subordinea și coordonarea Guvernului.
Biroul permanent al Senatului a aprobat, miercuri, metodologia de organizare a testării profesionale a angajaților Camerei superioare a Parlamentului, în urma căreia structura instituției va fi redusă.
Preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, anunţă că în perioada următoare vor fi organizate „concursuri transparente” în urma cărora vor fi făcute restructurări la Senat.
Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a explicat că după ce vor fi făcute reducerile de personal la Senat, se va constata că instituţia va funcţiona cel puţin la fel de bine ca până acum.
Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a vorbit despre modul în care vor fi făcute restructurările la Senat. Se vor da concursuri, iar din 5 angajați vor rămâne 2.
Mai mulți angajați ai Senatului României au declanșat, miercuri, un protest spontan, chiar în timp ce președintele acestei Camere anunța că vor fi aplicate restructurări de personal.
Fostul președinte Donald Trump își dezvăluie treptat planurile pentru o posibilă revenire la Casa Albă, iar acestea includ o restructurare radicală a administrației federale americane cu ajutorul unor personaje neașteptate și controversate.
PUZ-ul de restructurare urbană a platformei Carbochim a fost aprobat, joi, de consilierii locali. Investiția în domeniul public este 65 de milioane de euro.