Trei persoane au fost surprinse de o avalanşă joi, pe Vârful Prislop din Munţii Pietrosul Rodnei. Potrivit salvamontiștilor, din primele informații o persoană a murit și alte două sunt date dispărute.
1.000 de persoane cu dizabilități vor fi învățate să schieze independent pe pârtiile din România, cu ajutorul taberelor organizate de Caiac SMile, susținute prin concursul Walking Month în 2022.
Consiliul Județean Cluj ar urma să amenajeze o stațiune de schi pe domeniul schiabil din comuna Săcuieu, la cele mai înalte standarde, unde clujenii ar putea schia, cu ajutorul tunurilor de zăpadă, până la 9 luni în fiecare an.
Iarna a pus stăpânire pe zona montană din Cluj și din Transilvania. Pe lângă copiii care iubesc să se joace în zăpadă, cei mai încântați de această vreme sunt iubitorii sportului de iarnă.