Produsele de morărit şi panificaţie, uleiul şi peştele proaspăt s-au scumpit cel mai mult în decursul lunii iulie faţă de iunie, la fel şi tarifele pentru biletele de avion şi cele pentru servicii de apă şi salubritate, reiese din datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri.
Legumele şi fructele sunt mărfurile alimentare care s-au scumpit cel mai mult în luna martie comparativ cu februarie, preţurile acestora crescând cu 3,32% (în cazul fructelor şi conservelor din fructe) şi, respectiv, cu 2,21% (legumele şi conservele de legume).
Iarna prelungită ne aduce pagubă în buzunar. Fermierii spun că au cheltuieli aproape duble din cauza frigului şi a zăpezii, aşa că se pregătesc să mărească preţurile la carne, brânză şi legume ca să nu iasă în pagubă.
Guvernul condus de Viorica Dăncilă pariază pe un salariu mediu de peste 1.000 de euro brut (715 euro net) în 2020, în contextul în care angajaţii români ar urma să primească creşteri salariale de 8 - 10% pe an în următorii trei ani. În prezent, salariul mediu pe economie este de circa 720 de euro brut (517 euro net), iar specialiştii spun că majorările de salarii din anii următori sunt benefice câtă vreme şi economia beneficiază de investiţii şi de un climat stabil, spun specialiştii.
Ouăle, legumele, conservele de legume şi fructele proaspete s-au scumpit cu peste 6%, untul costă mai mult cu aproape 5%, preţul energiei electrice s-a majorat cu aproximativ 7%, iar cel al combustibililor cu 3,4%, în octombrie faţă de septembrie, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).
Noile declaraţii privind preţurile maximale anunţate pe site-ul Ministerului Finanţelor de către principalii producători din industria tutunului arată scumpiri cu 50 de bani pe pachet la cele mai cunoscute mărci de ţigarete, începând din 2 octombrie.
O ordonanță de urgență prevede că prețul plătit de populație pentru gazele naturale a fost înghețat la nivelul de 60 de lei pe MWh în perioada 1 iulie 2016 - 31 martie 2017.
Cele mai mari creșteri anuale ale prețurilor la apartamente s-au înregistrat anul acesta în Cluj-Napoca, Timișoara și Suceava. Bucureștiul a fost depășit de Cluj-Napoca în ceea ce privește prețurile apartamentelor.