Zilele acestea are loc, la Milano, evenimentul „Forumul Global OCDE – Creșterea Încrederii și Consolidarea Democrației”, organizat de Secretariatul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) şi Italia, care deține președinția G7 în acest an, cu tema „Identificarea de noi oportunități pentru viitorul democrației: Demnitate-Securitate-Încredere”.
Mircea Abrudean, secretarul general al Guvernului României, va candida la viitoarele alegeri parlamentare și va deschide lista candidaților PNL Cluj pentru Senat.
Fostul prim-ministru olandez Mark Rutte a devenit marţi noul secretar general al NATO. Cele trei priorități ale mandatului noului secretar general al Alianței Nord-Atlantice.
Klaus Iohannis și-a retras, joi, candidatura de la șefia NATO, după o perioadă de trei luni în care a încercat să obțină conducerea Organizației Tratatului Atlanticului de Nord.
Ungaria ar putea fi de acord cu susținerea candidaturii lui Klaus Iohannis la șefia NATO, în condițiile în care niciun stat membru din Europa Centrală sau de Est nu a dat până în prezent secretarul general.