Campania „Fără penali în funcții publice” a depășit marți ambele praguri cerute de lege: peste 500.000 de semnături și cel puțin 20.000 de semnături în 21 de județe, iar campania va continua.
Campania "Fără Penali în funcţii publice" a strâns până în prezent 450.000 de semnături şi va continua în următoarele două săptămâni cu o caravană care va parcurge 12 judeţe pentru atingerea ţintei de 500.000 de semnături.
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat miercuri că în filialele PSD s-au strâns peste 1,4 milioane de semnături pentru susţinerea guvernului şi a programului de guvernare.
Coaliția pentru Familie" a adunat, până în prezent, peste 2,1 milioane de semnături în favoarea proiectului de lege pentru revizuirea Constituției, aflându-se în acest moment la jumătatea termenului de șase luni pe care îl are în vederea strângerii semnăturilor.
Conducerile PNL și PDL Cluj au finalizat ieri primul tur al filialelor județene ale ACL. Timp de o lună, zilnic, au avut loc întâlniri în cadrul filialelor locale unde s-au centralizat problemele specifice fiecărei locații. Acestea au fost sistematizate și s-au discutat rezolvări ale acestora.
Candidatura lui Cristian Diaconescu la Preşedinţia României este contestată tocmai de membrii PMP, formaţiunea din care face parte. Unele voci din PMP nu văd cu ochi buni candidatura sa, considerând-o pe Elena Udrea mai potrivită pentru această funcție, fiind convinși că „România e pregătită să voteze o femeie".
Peste 150.000 de persoane au semnat petiţia lansată de cotidianul britanic Daily Express, care îi cere premierului David Cameron să menţină restricţiile pe piaţa muncii pentru români şi bulgari şi dincolo de 1 ianuarie 2014, susţine publicaţia în ediţia electronică.