CFR Cluj s-a impus cu 4-1 în fața celor de la Dinamo, în etapa cu numărul 30 din sezonul regulat în Liga 1.
Patrick Ciorcilă a vorbit într-un interviu pe larg despre provocările turneului Transylvania Open de la Cluj.
Cea de-a treia zi a festivalului UNTOLD a umplut stadionul Cluj Arena, dar si celelalte 6 scene din festival. Zeci de mii de fani au venit să-l vadă pe DJ-ul numărul 1 al lumii, David Guetta.
Organizatorii festivalului Electric Castle au anunțat că în primele trei zile au participat 56.000 de fani.
CFR Cluj debutează marți, de la ora 20:00, în preliminariile Ligii Campionilor împotriva echipei Borac Banja Luka.
CFR Cluj a anunțat modalitatea după care vor fi distribuite biletele la meciul cu FCSB din ultima etapă a play-off-ului.
Carol Eduard Novak, Ministrul Sportului, a anunțat că spectatorii vor putea reveni în tribune de la 1 iunie.
Fanii Universității Cluj s-au revoltat pe internet după ce Constantin Răduță a fost numit președinte al clubului.