Ca urmare a finalizării parțiale a lucrărilor de reabilitare la strada Regele Ferdinand, începând cu 1 Decembrie, următoarele linii revin la traseul de bază pe sensul spre Mănăștur:
Arheologii din Cluj au scos la lumină, miercuri, în cadrul unor lucrări de reabilitare făcute pe o stradă, o poartă de intrare a oraşului medieval. Este vorba despre prima poartă de intrare descoperită până acum. Zidul este din piatră şi va fi conservat.
Emil Boc își dorește ca până la 1 decembrie 2019 să fie finalizate parțial lucrările pe strada Regele Ferdinand, astfel încât să se poată circula pe 3 benzi.
În cursul zilei de luni, 26 august, constructorii au demarat lucrările de modernizare pe strada Regele Ferdinand din Cluj-Napoca. Cu toate că durata lucrărilor este de aproape un an, există șanse ca o parte dintre acestea să fie gata înainte de 1 decembrie 2019.