Europarlamentarul PNL Daniel Buda a anunțat că Partidul Popular European a votat egalizarea subvențiilor între fermierii din estul și vestul Europei.
„Piromanii” care ard miriştile, resturile vegetale şi vegetaţia pajiştilor permanente riscă să fie excluşi de la plata subvențiilor în cursul anului în care s-a constatat infracțiunea, avertizează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Cluj
În ultima vreme, mai mulți localnici din comuna Căpușu Mare, se plâng de faptul că sunt bătuți de copiii primarului în timp ce primarul în persoană îi injură ca la ușa cortului.
Doi fermieri clujeni sunt cercetaţi de poliţişti după ce ar fi încasat ilegal subvenţii de la Uniunea Europeană pentru cultivarea terenurilor agricole.
Producătorii agricoli vor beneficia, în 2014, de subvenţii de la bugetul de stat de aproape 2,12 miliarde de lei, banii fiind orientaţi către sprijinirea sectorului zootehnic, dar şi pentru plăţile complementare din sectorul vegetal, potrivit raportului privind situaţia macroeconomică în perioada 2014-2017, publicat pe site-ul Ministerul Finanţelor Publice (MFP).
Reprezentanţii unei primării din judeţul Alba au sesizat, ieri , poliţia despre faptul că o femeie de 49 de ani din Cluj a dat informaţii false Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) şi a obţinut astfel 320.000 lei, subvenţii în agricultură.