Managerul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, Tiberiu Groza, şi-a depus demisia din funcţie în urmă cu câteva minute. Aceasta survine la cererea preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, în urma scandalului izbucnit după ce TVR Cluj a transmis o colindă cu o puternică tentă antisemită.
Directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, Tiberiu Groza, cere scuze comunităţii evreieşti din România şi "celor care s-au simţit ofensaţi" de versurile colindului difuzat la TVR3, susținând că a fost "o greșeală".
Președintele Federaţiei Comunității Evreiești din Cluj, Robert Schwartz, a declarat că este de nepermis ceea ce s-a întâmplat pe postul public de televiziune și că este convins că n-a fost o greșeală transmiterea acestui colind.
Gafă colosală realizată de televiziunea publică. Marţi a fost transmis din studiourile TVR Cluj, pe canalul TVR 3, în cadrul emisiunii inaugurale de relansare a "postului rural", un spectacol în care Ansamblul “Dor transilvan” a cântat o colindă cu profunde accente antisemite.