Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy, inculpat pentru corupţie, a promis să intervină pentru a ajuta un magistrat de rang înalt să obţină un post prestigios la Monaco, înainte de a renunţa subit, potrivit unor extrase din interceptările convorbirilor telefonice, difuzate sâmbătă de Le Monde.
Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a fost pus sub acuzare, în noaptea de marţi spre miercuri, pentru corupţie activă, trafic de influenţă şi divulgarea secretului profesional, a anunţat Parchetul naţional financiar.
Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a fost plasat în arest preventiv marţi dimineaţa, într-un dosar privind presupuse fapte de trafic de influenţă, o măsură fără precedent împotriva unui fost şef al statului francez, a declarat o sursă judiciară.
Fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, a fost adus, vineri dimineaţă, la Curtea de Apel Bucureşti, pentru judecarea contestaţiei sale faţă de măsura arestului preventiv dispusă în dosarul de trafic de influenţă.
La sediul DNA au continuat în forţă audierile în dosarul de corupţie în care a fost arestat directorul regional al ISCTR Cluj, liberalul Rareş Pop, poreclit "Lordul". În faţa sediului DNA au fost parcate, două maşini ale ISCTR, care au venit la Cluj cu inspectorii de trafic asupra cărora s-au făcut presiuni.
Stenogramele din dosarul de corupţie în care a fost arestat Rareş Pop, inspectorul şef teritorial al Inspectoratului de Stat pentru Control Trafic Rutier, instituţie care are ca şi arie de competenţă şapte judeţe din Transilvania arată modul în care aceta îşi trata angajaţii. Pop este cunoscut în PNL Cluj, sub numele de "Lordul".
Rareş Pop, inspector-şef teritorial la Inspectoratul de Stat pentru Controlul Traficului Rutier (ISCTR) Cluj şi vicepreşedinte al PNL Cluj, a fost dus la sediul DNA, fiind acuzat de luare de mită.
Omul de afaceri clujean Liviu Florian a fost condamnat, vineri, la şapte ani de închisoare cu executare de Tribunalul Satu Mare, după ce a fost găsit vinovat de trafic de influenţă. Alături de el, au mai fost condamnate alte patru persoane.