Un polițist din Cluj-Napoca a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență. Agentul ar fi promis o angajare în Poliție pentru care a cerut sume de mii de euro.
Fostul viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, Horvath Anna, a fost condamnat de ÎCCJ la doi ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă într-un dosar început în perioada campaniei electorale pentru alegerile locale din 2016. Sentinţa este definitivă.
Judecătorii ar trebui să se pronunțe mâine în dosarul în care Anna Horvath a fost trimisă în judecată pentru trafic de influenţă şi spălare de bani alături de omul de afaceri Zsolt Fodor.
Fostul viceprimar al Clujului, Anna Horvath, a declarat joi la Curtea de Apel Cluj că nu acceptă să presteze muncă în folosul comunităţii, una dintre condiţii în cazul unei condamnări cu suspendare sau amânare. Prin urmare, pentru Horvath există două variante: ori merge la închisoare ori va fi achitată.
"Este datoria Ungariei să îşi protejeze cetăţenii din întreaga lume, inclusiv etnicii ungari care sunt persecutaţi în România prin metode aparent legale", a declarat vineri vicepremierul Ungariei, Zsolt Semjen, relatează agenţia MTI.
La sfârşitul anului trecut, fostul viceprimar al Clujului Anna Horvath şi Zsolt Fodor (om de afaceri, patron Euro GSM) au fost trimişi în judecată de procurorii DNA Cluj în dosarul în este acuzată că, în perioada februarie-mai, şi-a folosit influenţa pe lângă funcţionari publici din Primărie, pentru ”urgentarea avizării unor proiecte imobiliare” pentru care omul de afaceri Fodor Zsolt avea interese economice.