Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, două atenționări Cod Galben de ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului și răcire accentuată a vremii, ce vizează, în primă fază 14 județe din nord-vestul țării, iar, ulterior toate regiunile.
România se află pe primul loc într-un clasament al celor 12 ţări pe care toată lumea ar trebui să le viziteze la un moment dat în viaţă, topul fiind alcătuit de norvegianul Gunnar Garfors, care a călătorit în toate statele din lume până să împlinească 37 de ani.
Conform estimării publicate de ANM, în săptămâna 07 – 13 septembrie vremea se menţine uşor mai răcoroasă decât în mod obişnuit pentru această perioadă, în majoritatea regiunilor ţării.
Amy Merrick a vizitat mai întâi Ungaria, dar a decis să facă o scurtă vizită și în România. După ce a petrecut 13 ore ”într-o cușetă mică” din tren, tânăra designer a umplut rețeaua de socializare Instagram cu fotografii din Transilvania, despre care are numai cuvinte de laudă.
Doi târgumureșeni, Dávid Kovács István și Majla Csaba, și un clujean, târgumureșean prin adopție – Ujvári András, vor să înființeze Partidul Transilvania Democrată (PTD). Principalul scop pe care și l-a stabilit noul partid este să obțină autonomia economică a Ardealului.
Vor urma zile cu temperaturi de peste 30 de grade Celsius în mare parte din Transilvania. În Cluj temperaturile minime şi cele maxime vor depăşi 30 de grade Celsius, iar cerul va fi însorit.