În luna aprilie, șoferul unei autospeciale de pompieri a evitat la limită impactul cu un tren, în Câmpia Turzii. Acesta a primit doar o mustrare scrisă.
În lipsa compensației acordate de la bugetul de stat, CFR Călători estimează pierderi masive pentru acest an, în creștere cu 464% față de decembrie 2023.
Șoferul unei autospeciale de pompieri a evitat la limită impactul cu un tren, în Câmpia Turzii, iar acum este cercetat pentru punerea în pericol a vieții echipajului de intervenție.
Circulaţia feroviară este perturbată, duminică dimineaţa, în staţia Dej Călători de pe raza Sucursalei Regionale CFR Cluj-Napoca, după ce un pantograf s-a rupt.
După o pauză de 8 ani, trenurile InterCity revin în forță cu o viteză mai mare și cu mai puțin timp petrecut pe drum. Însă, prima tentativă de acest fel, pe ruta Suceava—București, a fost cu ghinion: din cauza defecțiunilor locomotivei, trenul a înregistrat întârzieri de aproape două ore.
Călătorii din trenul IRN 346 București-Viena, care a plecat duminică după amiază din capitala României, au fost dați jos la Budapesta, luni dimineață, de către feroviarii maghiari.