Echipa de handbal feminin Corona Braşov a câştigat, sâmbătă, Turneul Memorial „Tiberiu Rusu” de la Cluj-Napoca, la care au mai participat formaţiile „U” Alexandrion Cluj, SCM Craiova, HCM Râmnicu Vâlcea şi CSM Bistriţa.
Patru sportivi, trei juniori și o senioară, legitimați la secția de box a Clubului Sportiv Universitatea Cluj vor participa vineri la Turneul Internațional „Cupa Municipiului Zalău”.
Cluj-Napoca va fi în această săptămână gazda celei de a III-a ediție a Turneului Internațional de Box „Centura Transilvaniei”, competiție la care vor participa cei mai buni sportivi din România și din străinătate.
Echipa de baschet masculin a Colegiului Național „George Coșbuc” din Cluj-Napoca a câştigat turneul final naţional a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar desfăşurat în perioada 7-10 mai 2015, la Oradea.
Federația Română de Handbal a pus în vânzare bilete și abonamente pentru competiția handbalistică, Trofeul Carpați, care va avea loc în perioada 20-21 martie în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.
Jucătoarea româncă de tenis Simona Halep, cap de serie numărul unu şi locul 3 WTA, s-a retras, marţi, de la turneul de la Sydney, din cauza unei infecţii gastrointestinale, dar va fi aptă pentru Australian Open, care va începe săptămâna viitoare.