Aula Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a găzduit vineri seara o conferință care l-a avut ca invitat pe prof. dr. emerit Mircea Cărtărescu.
Clădirea de Anatomie a Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, care face parte din ansamblul Clinicilor Universitare, va fi modernizată în urma unui contract de 11 milioane de euro.
UMF Cluj-Napoca a lansat campania „Cu un zâmbet mai aproape de sănătate!”, prin care promovează educația pentru sănătate orală în rândul copiilor de grădiniță și al elevilor.
11 simulatoare de ultimă generație îi ajută pe tinerii medici ai UMF Cluj să aducă realitatea din spitale în sala de curs, prin tehnologii avansate care folosesc realitatea augmentată, VR și tehnologia haptică.
Rectorul UMF Cluj-Napoca, Anca Dana Buzoianu, a transmis un mesaj plin de emoții, la moartea medicului pediatru Nicolae Miu, renumit în Cluj și în țară.
Bugetul Ministerului Educației pentru anul 2024 a fost suplimentat, iar o parte dintre acești bani va merge spre amenajarea la UMF Cluj-Napoca a unui centru pentru tratamente stomatologice destinat copiilor cu nevoi speciale.