Un tânăr de 29 de ani din Cluj Napoca se poate lăuda că are în garaj două dintre cele mai "tari" maşini ale momentului, un McLaren MP4-12C Spider şi un Ferrari 458.
Studenţii Facultăţii de Geografie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai şi angajaţii Administraţiei Bazinale de Apă Someş-Tisa au igienizat marţi Valea Căpuşului şi râul Someşul Mic, în localitatea Gilău din judeţul Cluj.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Arizona State University (ASU), din Statele Unite ale Americii, au pus bazele unei colaborări de lungă durată care se va concretiza în dezvoltarea unor proiecte comune în mai multe domenii: filologie, ştiinţele comunicării, ştiintele economice şi ştiinţa mediului.
Iulia Monica Dumitrescu este clujeanca care va reprezenta ţara în cadrul competiţiei internaţionale de frumuseţe Miss Asia Pacific World 2014 din Coreea de Sud.
Pe data de 24 martie au fost incendiate două hectare de pășuni pe Situl Natura 2000 “Făgetul Clujului – Valea Morii”, care se află în custodia Asociaţiei Natura Transilvaniei.
Aproape 40% dintre studenţii aflaţi în 2013 în ultimul an de studii la 20 de universităţi de stat au abandonat studiile, susţine Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), care cere Ministerului Educaţiei şi Guvernului să ia măsuri de reducere a acestui fenomen.
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) anunţă intrarea în grevă japoneză în solidaritate cu protestele cadrelor didactice, miercuri, 6 noiembrie. Ei cer guvernanţilor alocarea a 6% din PIB pentru educaţie.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, spune că trebuie înfiinţată, "prin lege şi dialog", o universitate de stat în limba maghiară, întrucât "consecinţele comunismului pot fi reparate în totalitate doar când vor fi repuse în funcţiune victimele instituţionale", respectiv Universitatea Bolyai.