Un clujean dat în urmărire internațională pentru săvârșirea infracțiunii de furt a fost depistat pe teritoriul Marii Britanii și adus în țară pentru executarea pedepsei.
Poliţia Română a adus, joi, în ţară patru persoane ce aveau emise pe numele lor decizii de executare a unor pedepse. Între acestea se află și un tânăr de 18 ani din Cluj.
Un bărbat de 32 de ani din comuna bistriţeană Zagra a fost prins de poliţişti şi arestat, acesta fiind căutat de autorităţile spaniole pentru a fi cercetat într-un dosar de omor. Curtea de Apel Cluj a dispus reținerea bărbatului.
Un bărbat urmărit internațional pentru proxenetism și care are de executat o condamnare de 7 ani și 2 luni de închisoare, a fost adus în țară din Marea Britanie.
Un bărbat care a fost dat în urmărire internațională a fost depistat în județul Cluj. El s-a dat drept o altă persoană, iar polițiștii clujeni i-au făcut dosar penal.