Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat ieri, în legătură cu propunerea lui Mihai Răzvan Ungureanu (MRU) de formare a Blocului Unităţii Naţionale, că discuţiile sunt binevenite, PDL nu s-a opus niciodată unificării dreptei în jurul PDL şi e de dorit încheierea unui protocol pentru un candidat unic la prezidenţiale.
Preşedintele PDL Vasile Blaga a declarat miercuri că vizita premierului chinez în România a fost pregătită şi de premierii Emil Boc şi Mihai Răzvan Ungureanu.
Democrat liberalii nu au reuşit să se pună încă de acord în ceea ce priveşte proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană, unii dorind extragerea aurului, alţii nu. Un astfel de exemplu a fost dat sâmbătă, la Alba Iulia, de liderul PDL Vasile Blaga şi europarlamentarul Monica Macovei, care s-au contrat pe acest subiect, la evenimentul de desemnare a preşedintelui PDL Alba.
PDL va depune amendamente la proiectul legii descentralizării şi va ataca la Curtea Constituţională acest act normativ, a declarat, luni, preşedintele PDL, Vasile Blaga, înainte de şedinţa BPN al PDL.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că-l interesează foarte puţin dezbaterile din interiorul USL şi că el doreşte ca partidele din Uniune să rămână unite chiar şi la alegerile europarlamentare, ca să răspundă împreună pentru toate promisiunile neonorate făcute românilor.
Cei doi candidaţi rămaşi în cursa pentru Preşedinţie, Cătălin Predoiu şi Gheorghe Falcă, şi-au prezentat, marţi şi miercuri, proiectele de ţară în faţa membrilor partidului din judeţele Maramureş, Sălaj, Bihor şi Satu Mare, urmând ca joi să le prezinte în faţa celor din Bistriţa şi Cluj.
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, întrebat, sâmbătă, pe Aeroportul Internaţional "Avram Iancu" Cluj, înainte de inaugurarea noii piste, dacă a rămas candidatul USL la Preşedinţie, a răspuns: "S-a schimbat ceva? Aţi visat azi noapte ceva?".