Politică

Aripa democrat-liberală din PNL alege înlocuitorul lui Vasile Blaga la şefia partidului; liberalii vor preşedinţie unică

Aripa democrat-liberală din PNL se reuneşte, sâmbătă, la sediul central al partidului din Aleea Modrogan, pentru a analiza şi a supune la vot o propunere de copreşedinte în locul lui Vasile Blaga, care s-a restras în urma începerii urmării penale împotriva sa, în acest moment existând mai multe tabere inclusiv în interiorul fostului PDL, dar şi o opţiune a liberalilor, pentru păstrarea Alinei Gorghiu ca preşedinte unic, până după alegerile parlamentare.


Politică

PNL ar putea fi condus de două femei

adriana saftoiu
Surse din PNL au declarat vineri că Vasile Blaga “ţine morţiş” ca Adriana Săftoiu să preia funcţia de copreşedinte care revine fostului PDL, după ce Gheorghe Flutur a refuzat să preia atribuţiile demisionarului Blaga.

Politică

Cutremur în PNL după demisia lui Blaga. Va fi retras “parașutatul” Sorin Moldovan de pe lista viitorilor parlamentari clujeni?

Scandalul în care este implicat fostul lider al PNL Vasile Blaga întârzie definitivarea listei comune a liberalilor clujeni pentru Parlament. Potrivit unor surse liberale, mai mulți primari din județul Cluj amenință cu neimplicarea în campania electorală dacă “parașutatul” lui Blaga, Sorin Moldovan, va fi menținut pe listă.


Politică

Scenarii de lucru în PNL, după demisia lui Blaga

Demisia lui Vasile Blaga din conducerea PNL provoacă un adevărat cutremur în PNL. Liberalii analizează trei variante după vacantarea funcţiei de co-președinte al PNL, o dată cu demisia lui Blaga: un nou copreşedinte, preşedinte unic sau congres. Fostul lider al PNL Cluj Marius Nicoară spune însă că gestul lui Blaga nu va influența cu nimic definitivarea listei candidaților clujeni la Parlament și așa întârziată.

Actualitate

Vasile Blaga, pus sub control judiciar. Copreședintele PNL demisionează din funcţia de conducere a partidului.

Vasile Blaga, anchetat de DNA pentru fapte de corupţie, a anunţat că îşi depune demisia din funcţia de co-preşedinte al Partidului Naţional Liberal şi din cea de şef de campanie pentru alegerile parlamentare din acest an. Blaga a fost audiat miercuri, la sediul DNA Ploieşti și a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.


Ultimele Stiri

abonare newsletter
banners