Premierul Victor Ponta a anunţat că a discutat în cursul zilei de marţi cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi că s-a "împăcat" cu acesta, iar orice dispută va fi păstrată în viitor într-un cadru privat. Liderul PSD a mai adăugat că preşedintele PNL rămâne candidatul USL la alegerile prezidenţiale.
Discursul premierului Victor Ponta din Parlament pe tema scrisorii FMI a fost întrerupt de preşedintele Partidului Noua Republică, Mihail Neamţu, care i-a dat un săculeţ cu bani, despre care a afirmat că reprezintă "30 de arginţi, preţul trădării pentru Roşia Montană", şi l-a acuzat de trădare.
Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, consideră că liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu „îşi spală rufele în public“, uitând de priorităţile românilor.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, i-a transmis, într-un interviu pentru gândul, premierului Victor Ponta să se hotărască dacă îl mai susţine pentru preşedinţia României. În caz contrar, liberalul i-a sugerat lui Ponta să organizeze un Congres în care să anuleze hotărârea prin care PSD îl sprijină la prezidenţiale sau să anuleze Protocolul USL.
Fără să fie (neapărat) o surpriză: omul de încredere al lui Crin Antonescu, Radu Zlati îl atacă pe Ludovic Orban, despre care știm că îi stă lui Antonescu ca un spin în cur.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că RMGC i-a dat ministrului Dan Şova proiectul de lege aflat acum în Parlament, iar acesta, "profund incompetent", i l-a dat şefului său, Victor Ponta.
Deputatul PNL Ludovic Orban susţine că va vota orice moţiune de cenzură împotriva premierului Victor Ponta, despre care afirmă că este „un hibrid nereuşit” între „capitalismul lui Năstase” şi „comunismul lui Iliescu”, nemulţumit fiind de declaraţiile premierului făcute la Roşia Montană.