Vicepreşedinte al Organizaţiei de Femei a UDMR, Horvath Anna, spune că premierul Victor Ponta, prin atitudinea pe care o are privind iniţiativa cetăţenească sprijinită de Uniune, ”exclude o relaţie de parteneriat şi de participare în comun la guvernare”.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la Palatul Cotroceni, că a transmis o scrisoare Avocatului Poporului în care îl roagă să analizeze posibilitatea de a ataca la Curtea Constitutionala ordonanţa care are 97 de modificări la Legea Educaţiei. De asemenea, în discursul său, preşedintele a mai abordat două teme.
Criticile severe aduse de către Comisia Europeană cu privire la tentativa de incluziune a Ministerului Dezvoltării, condus de Liviu Dragnea, ca organism intermediar pentru gestionarea fondurilor europene al Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) l-au determinat pe Victor Ponta să lase la o parte interesele baronilor, coordonaţi de ministrul Liviu Dragnea, spune liderul PDL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda.
Victor Ponta a postat pe Facebook un mesaj în care arată că "se împlinesc doi ani de când Traian Băsescu a fost suspendat din funcţia de preşedinte, prin votul Parlamentului, pentru a doua oară". Premierul a notat, totodată, că "au mai rămas doar 23 de săptămâni" până când acesta va pleca de la Cotroceni.
Participanţii la marşul organizat, duminică, în Capitală, de Partidul Mişcarea Populară la doi ani de la suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, se îndreaptă, de la Sala Palatului către Piaţa Victoriei, în frunte cu liderii formaţiunii, aceştia purtând un banner pe care scrie "Ponta - demisia".
Vicepremierul Gabriel Oprea a anunțat că UNPR a strâns deja peste 500.000 de semnături pentru susținerea premierului Victor Ponta la alegerile prezidențiale din noiembrie.
Liderul PMP, Elena Udrea, a declarat că formaţiunea va sprijini candidatul PDL şi PNL în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, dar ”depinde ce îşi asumă” acesta. Dacă va fi Crin Antonescu, el va trebui să se dezică de ceea ce s-a întâmplat în 2012.
Ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, susține că Ordonanța de urgență nr. 49/ 2014 de modificare a Legii Educației Naționale, adoptată de Guvern pe 26 iunie, este rezultatul unor lungi discuții și negocieri cu profesori, directori de școli, rectori, sindicate, asociații de elevi și părinți, reprezentanți ai autorităților locale.