Pensionarii trecuți de vârsta de 75 de ani au parte de o veste bună din partea statului. Aceștia vor primi vouchere începând cu luna decembrie! Vezi ce valoare au!
Părinţii folosesc alocaţiile copiilor şi pentru alte cheltuieli decât cele pentru creşterea copiilor, iar uneori se mai joacă şi la păcănele, potrivit ministrului propus al Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru.
Programul "Rabla" primește o suplimentare de 3.538 de vouchere, în valoare de aproximativ 23 de milioane de lei, iar termenul pentru depunerea dosarelor de către persoanele fizice și juridice se prelungește până la data de 15 decembrie 2016, a anunțat Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), într-un comunicat de presă transmis astăzi.
Programul RABLA prin care persoanele jurdice și instituțiile publice pot achiziționa mașini noi începe luni, 4 mai 2015. În cadrul acestuia sunt alocate 5.000 de vouchere în valoare totală de 37,5 milioane lei potrivit datelor furnizate de Administrația Fondului pentru Mediu.