Timp Liber

Ce poți vizita în Gilău? Relaxare de weekend, aproape de casă

Comuna Gilău reprezintă destinația perfectă pentru un weekend liniștit, dacă dorești să evadezi din zgomotul și agitația orașului.

Lacul Gilău, destinație de weekend, aproape de Cluj-Napoca. Foto: depositphotos.com. Lacul Gilău, destinație de weekend, aproape de Cluj-Napoca. Foto: depositphotos.com.

 

 


Dacă v-ați hotărât să vă folosiți de weekend pentru a vă relaxa departe de aglomerația orașului, dar încă nu ați decis care să fie destinația, comuna Gilău situată la aproximativ 20 de kilometri de Cluj-Napoca ar putea fi alegerea perfectă. Comuna are de oferit multiple atracții turistice care merită vizitate și se află aproape de Cluj-Napoca, astfel că drumul poate fi făcut cu mașina sau autobuzul.

 


Lacul Gilău

 

Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News
 

 


Lacul Gilău ste considerat unul dintre cele mai frumoase lacuri din Munţii Apuseni. Lacul este unul de acumulare și a apărut prin ridicarea unui baraj de 23 m, în anul 1971. Acesta preia apa uzinată prin hidrocentrala situată la poalele barajului Someşul Cald.

Lacul este înconjurat de pădure, iar peisajul este frumos. Este un loc ideal pentru plimbare, relaxare, fotografii și deconectare de la agitația orașului.


Pescuitul este permis și există mai multe păstrăvării în zonă, de unde poate fi achiziționat pește proaspăt.

Castelul Wass-Bánffy de la Gilău

Situat pe drumul național E60, între Cluj și Oradea, la circa 20 km de Cluj-Napoca, se află un castel cu o istorie îndelungată. A fost cândva o cetate care s-a aflat succesiv în proprietatea Episcopiei Oradea, apoi a Episcopiei Transilvaniei. La mijlocul secolului XVI, proprietățile Episcopiei Transilvaniei au ajuns în  posesia autorităților fiscale, iar cetatea de la Gilău a avut în următoarele secole o multitudine de proprietari, printre care se poate aminti și Mihai Viteazul, între anii 1599 și 1601.


Castelul Wass-Bánffy de la Gilău. Sursă foto: Castel în Transilvania

Cunoscut sub multiple denumiri, Castelul Gilău sau Castelul Wass-Bánffy este unul dintre cele mai importante castele ale Transilvaniei și cel mai mare castel privat din regiune. Castelul este astăzi înscris pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010.

Castelul este alcătuit din 30 de camere și este înconjurat de un parc natural de circa 11 hectare.

Acesta poate fi vizitat și admirat gratuit din exterior de către vizitatori.

Castrul roman de la Gilău

Castrul roman de la Gilău, astăzi în ruine, se află în sudul comunei. Castrul roman a fost construit din pământ și lemn de o cohortă, în timpul împăratului Traian (anii 53-117).

Castrul roman de la Gilău. Sursă foto: Cristian Chiriță

Asemenea Castelului Wass-Bánffy, castrul roman este de asemenea înscris pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010.

Articol realizat de Iulia Costea

Sursă foto: depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Destinație turistică pentru un weekend de neuitat, la doi pași de Cluj-Napoca. FOTO

Ultimele Stiri
abonare newsletter