Actualitate

Compania românească Coral Impex, dublu premiată în Elveţia

Firma de dezinsecţie Coral Impex a fost premiată în Elveţia de Organizaţia European Business Award, prin Comitetul “Socrates”, pentru management eficient şi pentru eforturile continue de a obţine performanţă la nivel înalt. Compania românească a obţinut distincţiile “Best Enterprise in the field of pest control services, Romania” şi “Manager of the year”, acordată Directorului General.



Sănătate

În secolul XXI, pentru spitalele din Cluj, internetul este o necunoscută

În secolul XXI, când internetul a devenit o sursă vitală de informare pentru majoritatea oamenilor, spitalele de stat din Cluj nu se grăbesc să îşi modernizeze site-urile astfel încât să le ofere pacienţilor informaţii despre tratament, medici sau noutăţi medicale. Managerii spitalelor recunosc că mai au mult de lucru la site-urile instituţiilor pe care le conduc, dar nu au bani.


Actualitate

Produs de Cluj a ajuns în Polonia

Asociaţia Produs de Cluj, organizaţie înfiinţată şi coordonată de Consiliul Judeţean Cluj, a participat în perioada 9-15 august 2013 la Târgul European de Produse Tradiţionale care a avut loc în staţiunea Zakopane din Munţii Tatra (Malopolska, Polonia), eveniment care a reunit aproximativ 200 de producători din 16 ţări.

Actualitate

Proiecţie de film, "King's Speech", pentru Ovi

Afis "Discursul Regelui/King's Speech”
Cinefilii clujeni sunt invitaţi joi, de la ora 20:00, la Cinema Mărăşti, să vizioneze filmul “Discursul Regelui/King's Speech”, câştigătorul premiului Oscar în 2012, și în același timp să facă o faptă bună, să îl ajute pe Ovi, un tânăr clujean care suferă de o formă rară de cancer.

Actualitate

EXPERIENŢĂ de COŞMAR în Salina Turda

Doisprezece turişti au fost blocaţi, luni, timp de două ore şi jumătate, în Roata Mare din Salina Turda, situată în Mina Rudolf, la o adâncime de 80 de metri, din cauza unei defecţiuni, ei fiind coborâţi cu ajutorul unei macarale.

Actualitate

Centrul de dializă de la Dej nu se închide

Centrul privat de dializă de la Dej nu se închide, a dat, luni, asigurări directorul centrului, Alexandru Ciolan. Acesta a participat la o întâlnire cu prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan, unde s-a încercat găsirea de soluţii pentru ca centrul să nu se închidă.


Ultimele Stiri

abonare newsletter