Actualitate
Sute de călători, blocați în trenuri în urma inundațiilor. Circulația unor trenuri spre Cluj, întreruptă
Sute de călători se află în trenurile afectate de închiderea traficului feroviar. Circulația altor trenuri spre și dinspre Cluj a fost întreruptă.
Aluviuni / Foto: arhivă CFR Infrastructura
Traficul feroviar este închis temporar pe linia CF Pojorâta - Sadova din cauza aluviunilor care au acoperit linia de cale ferată, potrivit agerpres.ro.
„Trenul 12823 este oprit temporar între staţiile Pojorâta şi Sadova din cauza aluviunilor care au acoperit linia de cale ferată la km 75+100, iar trenul 12830 a fost, de asemenea, oprit în staţia Sadova. Reprezentanţii SRCF Iaşi au solicitat intervenţia ISU Suceava pentru eliberarea liniei, garnitura 12823 fiind oprită chiar înaintea zonei acoperite de aluviuni. Vom reveni în scurt timp cu noi informaţii", precizează administratorul de infrastructură feroviară.
Potrivit sursei citate, pentru intervenţia personalului feroviar al SRCF Iaşi şi al reprezentanţilor ISU în zona km 75+100, unde linia de cale ferată este acoperită de aluviuni, s-a luat măsura de retragere a ultimelor două vagoane din compunerea trenului 12823, cu o locomotivă de ajutor, în staţia Pojorâta, de unde călătorii vor fi preluaţi cu mijloace auto până în staţia Sadova.
„SRCF Iaşi a contactat deja firme auto din zonă pentru microbuzele necesare transbordării auto a călătorilor pe relaţia Pojorâta - Sadova şi retur. Intervenţiile echipelor feroviare şi ale ISU în zona km 75+100 vor continua după retragerea celor două vagoane ale trenului 12823 din linie curentă", subliniază purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan.
Sute de călători afectați
În cele două trenuri sunt peste 400 de călători.
Şi CFR Călători a anunţat că, din cauza aluviunilor dintre staţiile Pojorâta - Câmpulung Moldovenesc, circulaţia trenurilor IR 12830 şi IR 12832 Galaţi-Cluj-Napoca şi retur este întreruptă şi că, în funcţie de evoluţia situaţiei, sunt posibile şi alte decalări ale orariilor trenurilor.
„Circulaţia în zona afectată se va desfăşura în funcţie de măsurile operative stabilite şi dispuse de managerul infrastructurii feroviare - CFR SA”, subliniază CFR Călători, într-un comunicat postat pe site.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: