Actualitate

Percheziții domiciliare în Turda! Patru persoane, reținute de polițiști pentru proxenetism.

Mai multe percheziții domiciliare au avut loc în Turda, în urma cărora, patru persoane au fost reținute de polițiști pentru proxenetism.

Patru persoane, reținute de polițiști pentru proxenetism | Foto: captură video IPJ Cluj Patru persoane, reținute de polițiști pentru proxenetism | Foto: captură video IPJ Cluj

 

 


 

Mai multe percheziții domiciliare au avut loc în Turda, în urma cărora, patru persoane au fost reținute de polițiști pentru proxenetism. 


 

Patru persoane din Turda au fost reținute, în urma mai multor percheziții domiciliare, fiind bănuiți de comiterea infracțiunilor de proxenetism, complicitate la proxenetism și conducerea unui vehicul fără permis. 


Mai exact, potrivit cercetărilor, se pare că un bărbat în vârstă de 51 de ani și o femeie de 36 de ani din Turda, cu complicitatea unei alte femei de 39 de ani și a unui tânăr de 23 de ani, ar fi înlesnit practicarea prostituției către mai multe femei, punându-le la dispoziție o locație pe care o dețin și și-ar fi însușit sumele de bani produse prin această metodă. 

Mai mult, se pare că bărbatul în vârstă de 51 de ani ar fi condus, în repetate rânduri, o mașină pe drumurile publice, fără a deține permis de conducere. 


Astfel, cei patru au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, iar cele două femei au fost plasate sub măsura controlului judiciar. 

Reținuți pentru proxenetism 

„La data de 6 august a.c, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda au dispus reținerea a patru persoane, cercetate pentru comiterea infracțiunilor de proxenetism în formă continuată, complicitate la proxenetism și conducerea unui vehicul fără permis.


La aceeași dată, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale, împreună cu cei din cadrul Biroului de Ordine Publică, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, au pus în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară la imobile situate în municipiul Turda.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 13 telefoane mobile, 3 laptopuri, 14 dispozitive de stocare a datelor informatice, precum și alte bunuri de interes în cauză.

Din cercetări a reieșit că, în cursul anilor 2023 – 2024, un bărbat de 51 de ani, din municipiul Turda și o femeie de 36 de ani, din același municipiu, cu complicitatea a alte două persoane, respectiv o femeie de 39 și un tânăr de 23 de ani, ar fi înlesnit practicarea prostituției de către mai multe femei, prin punerea la dispoziție și închirierea unei locații pe care aceștia o dețin, în scopul practicării prostituției, însușindu-și sumele de bani provenite din  această activitate.

Totodată, din activitățile investigative a reieșit faptul că, bărbatul de 51 de ani ar fi condus, în repetate rânduri, diferite autoturisme pe drumurile publice, fără a deține dreptul de a conduce.

În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, a celor 4 persoane, ulterior cele două femei fiind plasate sub măsura controlului judiciar, iar în cursul zilei de azi, 7 august a.c., cei doi bărbați vor fi prezentați magistraților în vederea dispunerii altor măsuri preventive.”, a transmis IPJ Cluj. 

Articol scris de Ilinca Dandoczi
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Percheziții DNA la Câmpia Turzii! Primarul Dorin Lojigan este vizat într-un dosar penal.

Dorin Lojigan, primarul Câmpiei Turzii, despre percheziţiile DNA: „Tentativă vădită de denigrare. Au avut scopul de a mă defăima.”

Ultimele Stiri
abonare newsletter