Actualitate

Proteste faţă de tăierea copacilor din Parcul Feroviarilor din Cluj

<div id="news_2048421" style="display: block;" />Grupul pentru Acţiune Socială (GAS) se alătură, începând de miercuri, acţiunilor de protest faţă de închiderea şi distrugerea Parcului Feroviarilor din Cluj-Napoca, prin tăierile ilegale de copaci, care s-au produs marţi, fără ca autorităţile să intervină pentru protejarea spaţiului verde.

Membrii Grupului pentru Acţiune Socială susţin, într-un comunicat transmis, marţi, AGERPRES, că Parcul Feroviarilor este al doilea parc ca mărime din municipiu, după Parcul Central. În perimetrul verde al acestuia accesul este interzis în prezent, iar noul concesionar, echipa de fotbal CFR, a început, marţi, o operaţiune de tăiere a arborilor, în vederea construirii unei baze sportive. Totodată, GAS subliniază că Parcul Feroviarilor este monument istoric, iar orice modificare care i se aduce are nevoie atât de avizul Comisiei de urbanism a Primăriei Cluj-Napoca, cât şi de avizul Comisiei Monumentelor.

'Până în prezent, de la Primăria Cluj-Napoca a fost solicitat doar un certificat de urbanism (...), iar până la obţinerea avizelor orice amenajare sau tăiere de copaci este ilegală', afirmă membrii GAS, precizând că, miercuri, 16 martie, de la ora 13,00, vor protesta în faţa intrării în parc faţă de abuzul distrugerii unei zone verzi a oraşului.

GAS susţine că a înaintat municipalităţii, alături de alte opt organizaţii neguvernamentale, o sesizare şi o petiţie cu privire la construcţiile care se ridică pe spaţiile verzi din oraş, dar nu a primit niciun răspuns din partea autorităţilor.

Ultimele Stiri
abonare newsletter